Oțel

Eu nu am ochi. Văd doar atunci când te uiți la mine. Povestea mea e una simplă. Începe într-un magazin de vânătoare. Eram așezat pe un raft alături de alții ca mine. Nu știam că ei există, și nici ei nu erau conștienți de prezența mea.

Trecuse o săptămână(sau poate o lună). E greu să ții evidența timpului atunci când vezi rar ce se întâmplă în jurul tot și ești tot timpul rece. Un bărbat îmbrăcat într-o haină de piele roasă și prăfuită m-a ridicat de pe raft, s-a uitat la mine, m-a rotit pe toate părțile și apoi m-a pus înapoi. Nu au fost decât două minute, dar atunci i-am văzut pe ceilalți și în ei m-am văzut pe mine pentru prima dată. Dar am văzut-o și pe ea. O oglindă ce, asemenea mie, vedea doar atunci când cineva se reflecta în ea. Am crezut că mi-a zâmbit, dar ar fi putut fi doar cel ce se privea pe sine în ea.

Peste ceva timp am fost cumpărat de un băiat. În drum spre ieșire a alunecat, eu i-am scăpat din buzunar și am văzut oglinda spărgându-se zgomotos. Am stat apoi multă vreme pe întuneric neputându-mă gândind decât la oglindă.

Într-o seară am văzut din nou lumea. Era iarna și era mai albă ca de obicei. A fost prima dată când am văzut zăpada. Am văzut luna în ochii băiatului, dar nu-mi plăcea. Știam că n-o s-o ating niciodată. Apoi am văzut o femeie ce se apropia de noi. Nu ne vedea. Era singurul om pe străduța aceea. El s-a apropiat de ea și m-a pus la gâtul ei. M-a ridicat ușor până la nivelul ochilor și i-am putut vedea fața îngrozită și disperată.

Nu am mai văzut nimic, dar i-am simțit sângele cald ce-I curgea pe mine. Eram cald pentru prima dată. M-a șters pe o bucată din haina ei și am văzut o pată roșie în zăpadă. De atunci am uitat de tot de oglinda din magazin, dar m-am îndrăgostit în fiecare seară de balta aburindă de sânge din zăpadă.

Septembrie

So…septembrie e  cea mai tristă lună. School starts! Şi nu neapărat school starts…Nu suntem clasă cu intensiv informatică…Aşa că ori că termin mate info, ori filologie…tot una îmi e…Fără atestat…Mda…dacă mă ştiţi, atunci ştiţi că ăsta mi-a fost sloganu de ceva timp, dar mă seacă rău faza. It feels like something is stole from me…

Oricum…Bine că mi-am deblocat telefonu. Un N81. Aşteptam de ceva timp după el aşa că…it’s good news

Cam atât pentru azi că mâine mă trezesc la 6 40.

Aaa…da…M-am apucat de socket programming si am o idee pentru un proiect destul de marfă. Nu ştiu dacă există aplicaţii similare open source, dar proiectu sigur o să fie OSS. Am nevoie de un om pt GUI. Să ştie preferabil GTK. O să scriu mâine un articol detaliat.

Până una alta, noapte bună.

Time Travel

Nu vă mirați că mă apuc să vorbesc de călătorii în timp. Serios. Că altfel o să încep și eu să mă mir. Nu știu ce m-a apucat, dar m-am gândit la asta o perioadă și m-am gândit să scriu și să vedem ce ziceți și voi(puținii care se obosesc să-mi citească blogul). Nu prea mă pricep să scriu și dacă mi-ai mai citit alte articole știi deja asta.

Călătoria în timp m-a făcut mereu să mă gândesc „cum ar fi dacă”. În principal mă gândeam cum ar fi să mă întorc în trecut și să ma ghidez de când eram mai mic, să-mi erm…sculptez caracterul. Și am început așa pentru că vreau să vorbesc prima dată de implicațiile unei călătorii în trecut. Din punct de vedere științific nu, vreau să dezvolt efectele. Probabil prima dată se va descoperii călătoria în trecut. Te întorci în timpul unor evenimente care s-au întamplat sigur. Știi exact unde și când te duci. Să zicem că te-ai lovit la cap când erai mic. E imposibil să uiți asta. Și te gândești în viitor să îndrepți asta, așa că te urci în mașina timpului, te întorci în copilăria ta și cumva, fără să știe eul tău copil, eviți căzătura. Asta înseamnă că nu te-ai mai lovit la cap, deci nu ai mai avut motiv să te urci în mașina timpului. So…ce se întâmplă cu corpul tău cazul ăsta? În fine…e doar o altă variantă a paradoxului bunicului.

Dacă te întorci în timp și îți omori bunicul înainte de a-l naște pe tatăl tău atunci tu nu ai cum să te întorci în trecut să-ți omori bunicul, deci bunicul trăiește, iar tu te duci să-l omori. Și asta e…ilogic. Cel puțin la nivelul meu de ințelegere. Și mă gândesc la două variante: Călătoria în trecut nu e posibilă sau nu era bunicul tău.

Am mai căutat ceva prin internets și am găsit ceva despre un tip Isaac Asimov care spunea că e posibil să călătorești în timp doar în viitor din cauza unor limitări legate de viteza luminii or something(v-am spus, nu intru în detalii științifice, dar în timp ce scriam și am ajuns la paradoxul bunicului am mai căutat câteva informații pe Google).

Acum despre călătoria în viitor…Te urci în mașina timpului și te proiectezi cu 5 ani înainte(să fii sigur că nu a dispărut rasa umană). Cum te-ai găsi pe tine peste 5 ani? Practic tu ai fost în mașină, ai dispărut și nimeni nu ar mai știi nimic despre tine timp de 5 ani. Peste 5 ani te întorci, doar că toată lumea în afară de tine a îmbătrânit.

Nu știu ce m-a apucat să scriu articolul ăsta, ideea era să pornesc o discuție pe tema asta. So what do you think about time travel?