Arhivă pentru tagul ‘film’

Cinema Ostroveni [Cinefilia]

Am fost Duminică la cinemaul din Ostroveni pentru prima dată de când s-a deschis. Rula Iron Man. Am ajuns acolo pe la 4 30 si filmul rula la 5. M-am dus mai devreme să pot vedea cum au aranjat lucrurile.

La casierie nu era nimeni. Pe scaunele din lobby erau 2 tanti care vorbeau între ele. M-am dus și le-am întrebat dacă pot cumpăra un bilet pentru film. Una dintre ele mi-a spus să mă întorc după 10-15 minute pentru că sunt primul care vrea să intre la film și dacă nu ne strângem mai mulți n-o să ruleze. Eu rămăsesem :| . Am ieșit afară și am așteptat să treacă timpul. Pe la fara 10 eram cam 10-15 oameni care voiam să vedem filmul. Am luat bilete și am intrat în sală și până au dat drumul s-a mai strâns încă pe atât.

Și acum pentru review-ul propriu-zis:

Mi-au plăcut scaunele. Arată bine, dar când te așezi pe ele ai ceva probleme(nu mari). Între scaunul tău și celelalte e doar un mâner așa că trebuie să cazi de acord cu cei de lângă tine și să stabiliți cum stați cu mâna pe el în timpul filmului(asta dacă o să ai pe cineva și în stânga și în dreapta). În timpul filmului m-am înfundat în scaun să-mi schimb poziția pentru că-mi amorțise spatele.

Sistemul de sunet e bun. Pe 5 sau 7 canale, n-am reusit să-mi dau seama. Partea proastă e că nu e configurat cum trebuie și scoate prea multe înalte și prea puțin bass. În plus, efectele sonore se aud mult mai puternic decât vocea, ceea ce te poate face să sari de câteva ori în timpul filmului și asta chiar dacă e vorba de o comedie și începe un soundtrack.

Proiectorul m-a dezamăgit. E clasic, peliculă…În timpul filmului apar ”pureci”. Ceea ce e enervant…Au băgat mulți bani în cinema, dar dacă aveau un proiector mai bun sigur atrăgeau mai mulți oameni. Un punct slab e și poziționarea proiectorului. E puțin strâmb și o parte mică din peliculă e proiectată pe perete.

Filmul a fost interesant. Merita văzut. Biletul a costat 8 lei.Nu au o politică foarte bună. Vor să atragă oameni, dar mai bine băgau o taxă de 15 lei și ne aduceau un proiector bun.

Atmosfera înăuntru e bună. Nu e nici frig, nici cald, dar era vară așa că nu garantez că iarna o să fie bine acolo. Un punct în minus îl reprezintă femeia de serviciu care a intrat în sală la mijlocul filmului și s-a uitat la el de pe margine(ca și când sala ar fi fost plină și n-a avut unde să se așeze). Ușa de ieșire s-a deschis de câteva ori(și e amplasată în stânga ecranului).

Și acum să-i dau ceva note:

Scaune: 3/5

Audio: 3/5

Video: 3/5

Atmosfera: 4/5

Total: 3,25/5

21: The Movie [Cinefilia]

The Movie

21: The Movie . Am facut recent rost de el(si a fost destul de greu sa-l obtin) asa ca daca nu-mi placea ma enervam rau :)

Oricum…pe scurt…Filmul e inspirat din cartea “Bringing Down the House”. Prezinta povestea a 5 studenti la MIT care well…aveau nevoie de bani. Asa ca s-au apucat de numarat carti la BlackJack.

Mai multe nu va spun, va las pe voi sa descoperiti. Filmul intra in lista mea de Top 10 filme ce merita vazute :)

Ce voiam sa va mai spun in postul asta e ca s-a deschis cinema Flacara :) Ceea ce e bine mai ales daca stai in Ostroveni, dar e bine si daca stai pe altundeva. Orasul fara cinematograf era aiurea…nu ca m-as fi dus inainte, dar inainte nu ma duceam pt ca erau conditiile cam naspa. N-am apucat sa ma duc saptamana asta sa vad cum e, dar probabil o sa fac un review saptamana viitoare. Sper sa dea un film bun.

Si inca o veste pentru cinefili…Care probabil nu e asa noua. Stiti ca Cinema Modern se renoveaza, dar se pare ca nu vor face un cinema mai mare, ci doar adauga o sala de teatru, cinematograful urmand sa functioneze doar intr-o parte a cladirii…Ceea ce e cam aiurea.